Pandemia de coronavirus a adus din nou în prim-plan o metodă ale cărei rezultate în combaterea virusurilor și bacteriilor au fost confirmate în nenumărate rânduri de-a lungul timpului: lumina ultravioletă.
Spitalele și clinicile stomatologice folosesc de zeci de ani instrumente precum lampa UV pentru a reduce răspândirea bacteriilor și a virusurilor, iar în lunile recente, interesul pentru acest tip de lămpi a ajuns inclusiv până în școli, restaurante, unități hoteliere, clădiri de birouri și, în general, în majoritatea spațiilor în care se încearcă limitarea transmiterii virusului COVID-19.
În cele ce urmează ne-am propus, așadar, să îți prezentăm atât modul în care funcționează aceste lămpi UV, precum și importanța utilizării lămpilor UV în contextul COVID-19.
Lampa UV vs COVID-19: ce arată concluziile studiilor
Deși unele categorii de virusuri pot rezista pe suprafețe de la câteva ore la câteva zile sau chiar mai mult, majoritatea pot fi neutralizate în doar câteva minute prin expunerea la radiații UV.
Lămpile UV folosite în prezent pentru dezinfecție sunt foarte eficiente în eliminarea virusului COVID-19 de pe diverse tipuri de suprafețe, au arătat concluziile mai multor teste și studii efectuate de cercetătorii din cadrul Universității California (Statele Unite).
Mai precis, potrivit revistei Science Daily, testele au arătat că lămpile UV și lămpile UV bactericide au rezultate eficiente atât în dezinfectarea suprafețelor din cabinete, cât și în dezinfectarea echipamentului de protecție destinat personalului medical.
Aceste concluzii sunt cu atât mai relevante cu cât pandemia de coronavirus a dat o nouă dimensiune nevoii de dispozitive eficiente de dezinfecție și decontaminare.
Lampa bactericidă: mod de funcționare și avantaje
Așa cum aminteam mai sus, lampa UV sau lampa UV bactericidă nu ar trebui să lipsească din niciun spital sau clinică stomatologică. O astfel de lampă bactericidă se folosește, cum am arătat anterior, atât pentru dezinfecția suprafețelor cu încărcătură microbică mare, cât și a aerului, având la bază lumina ultravioletă.
Principiul de funcționare este simplu: radiație UV emisă de un tub cu descărcare în vapori de mercur. La fel de simplu este și modul de utilizare: lămpile UV bactericide se pot monta fie pe stative mobile, fie pe pereți/tavanul încăperilor, cu ajutorul unor bolturi sau dibluri, iar programul de funcționare se stabilește cu ajutorul unui programator.
Eficiența lor este una incontestabilă: pentru a ucide microorganismele, radiațiile UV ale lămpii bactericide penetrează membrana celulelor, o străbat și, ulterior, distrug ADN-ul celular, suprimând astfel activitatea bacteriei, precum și capacitatea ei reproductivă. Efectul este, așadar, unul dezinfectant, iar la o doză mare, efectul va fi sterilizant.
Fiind vorba de o metodă care nu implică un consum permanent de substanțe chimice, precum cele clasice, dezinfecția cu UV este recomandată de rezultate incontestabile, iar printre avantajele pe care le oferă o lampă bactericidă se numără și următoarele:
continuitate: dezinfecția cu lampa bactericidă a mediului de lucru este permanentă;
eficiență: lampa UV bactericidă distruge un număr mare de bacterii într-un interval de timp scurt și, în plus, consumul de energie este redus (în general se situează între 30-40W, în funcție de modelul ales);
economie: așa cum aminteam mai sus, lămpile UV au un consum de energie redus și, pe lângă acest aspect, oferă și posibilitatea de a face economie inclusiv în privința costurilor (prețul este unul competitiv, raportat la calitatea oferită), a muncii umane implicite, precum și timpului dedicat dezinfecției;
posibilitate de utilizare fără control uman: aceste lămpi UV pot funcționa independent de prezența personalului, chiar și pe timpul nopții, prin intermediul programatorului electric cu care sunt prevăzute;
grad mare de securitate: o lampă UV nu prezintă riscurile și dezavantajele pe care le au alte metode chimice (nu există produși secundari, fizici sau chimici, iar suprafețele rămân uscate și ferite de riscul coroziunii pe care le îl aduce cu sine umezeala);
flexibilitate și ușurința cu care poate fi întreținută: dezinfecția este una efectivă și funcționează permanent din momentul în care lampa bactericidă este conectată la sursa de curent. În plus, întreținerea este simplă, fiind suficient ca tubul să fie șters periodic cu o cârpă moale, la două sau trei săptămâni;
acționează asupra unui spectru larg de microorganisme: dacă este supusă dozei indicate de UVC, orice particulă infectantă care conține ADN sau ARN poate fi distrusă. Cu alte cuvinte, orice microorganism bacterian (fie viral, fie fungic) va fi neutralizat;
durată de funcționare mare și rezistență în timp: lampa UV bactericidă poate fi utilizată un timp îndelungat, tubul germicid putând funcționa aproximativ 8.000 de ore. De asemenea, este important să menționăm că la încheierea acestei perioade nu va fi necesară înlocuirea întregii lămpi, ci doar înlocuirea tubului de emisie.
De asemenea, trebuie să precizăm că, de curând, Autoritatea de Tranzit Metropolitan din New York, Statele Unite, a anunțat că va începe să folosească lămpi UV inclusiv pentru dezinfectarea garniturilor de metrou, a spațiilor din interiorul mijloacelor de transport în comun, precum și pentru alte spații intens tranzitate de populație.