Experienta durerii este un element important in construirea schemei corporale si ca semnal de alarma.
De asemenea, experienta durerii ii permite copilului sa-si controleze agresivitatea fata de ceilalti. Durerea poate fi deci o experienta structuranta in masura in care aceasta nu este prea puternica si adultul este prezent pentru a da explicatii si consola, adica pentru a insoti copilul in noile sale experiente, chiar si negative.
Sunt copiii egali in fata durerii?
Pragul de sensibilitate este acelasi pentru toti, dar pragul de toleranta poate fi diferit. Deoarece in aceasta experienta subiectiva personala care este durerea intervin diferiti factori:
- Socio-culturali – Influente ideo-religioase, diferite credinte, ritualuri initiatice, influente educative….
- Conotatia psihologica – Reactia parintilor la durerea copilului (iritare, solicitudine, panica, diferite interpretari de ordin fizic sau psihic ale fenomenului de durere).Reactia parintilor la propria lor durere (rolul modelului parental).
- Personalitatea copilului – Extrovertit, introvertit, toleranta la frustrare.
- Varsta – Tinand cont de stadiul de dezvoltare atins pe plan cognitiv (intelegerea si interpretarea fenomenului) si pe plan psiho-afectiv (trairea durerii putand fi influentata de problematica momentului in legatura cu etapa atinsa in dezvoltarea psihologica: culpabilitate, experienta punitiva, de pedepsire in legatura cu evenimentul dureros).
Experienta dureroasa poate conduce copilul la un sentiment de insingurare, de abandon.
Am vazut mai sus, in esenta prin reactii comportamentale si emotionale, care sunt de fapt dificultatile de informare asupra a ceea ce se intampla sou urmeaza sa se intimple, posibilitatile restranse de comunicare si locul important al parintilor in mediere.
Trebuie neaparat sa se cunoasca o forma de exprimare speciala si paradoxala a durerii care apare in cazul durerilor coplesitoare si prelungite. In mod special la copilul mic, acestea dau aspectul unui copil prea calm, pseudo-depresiv (atonie psihomotorie) si trebuie neaparat luata in consideratie in contextele patologice care pot implica durerea (afectiuni canceronse, alte boli cronice dureroase, anumite situatii post-chirurgicale).
Intr-adevar, in astfel de situatii astepta mai curand la o stare de agitatie, la tipete, plans si se poate intalni situatia exact contrara si anume un gen de comportament mut.
Dece si cum sa evaluezi durerea la copil? Cum sa ne apropiem cel mai mult de durerea copilului?
Exista bineinteles cazuri in care durerea intensa este atat de evidenta incat evaluarea ei capata un aspect necuviincios: durerile mari ale arsurilor intinse, politraumatisme, fracturi, etc.
Evaluarea cifrata de catre cadrele medicale prezinta aici interes decat intr-o a doua etapa, pentru a aprecia durerea reziduala, ramasa dupa administrarea medicamentelor analgezice puternice prescrise imediat.
De ce sa o evaluam?
Deoarece bunul simt clinic este insuficient.
Evaluarea globala intuitiva permite bineinteles sa ajungem la o constatare „copilul are dureri” sau „copilul nu are dureri”, dar ea nu este fiabila, in masura in care se pot observa divergente majore de apreciere la cadrele medicale, in special in cazul copiilor de pana la sase ani.
