Leo, 4 ani, se zvarcoleste la pamant in supermarket.Taticul lui refuza sa-i cumpere frumoasa masina din vitrina.
Ana s-a enervat rau de tot: ea cere imperativ o noua suzeta... Descumpaniti in fata intensitatii reactiilor copiilor lor, taticii si mamicile se lasa asaltati de dubii: prea severa?
Daca cedez de data aceasta, nu voi face eu din el un tiran?
Iata lamuririle psihologilor asupra artei si manierei de a aborda capriciile propriului copil.
De ce au copiii capricii?
Capriciile unui copil se datoreaza adesea imaturitatii sale psihice:creierul sau in maturare nu furnizeaza inca instrumentele mentale copilului pentru a-i permite mai tarziu sa isi stapaneasca emotiile.
Cat inca este mic, el nu stie sa faca ipoteze, deductii logice,sa-si relativizeze punctul de vedere, sa adopte distanta sau sa se proiecteze in viitor.
Dominat mai mult de pulsiuni decat de ratiune,copilasul nu face decat in mod progresiv sa invete faimosul "principiu al realitatii",scump lui Freud,si aceasta cu pretul unei adevarate lupte interioare.Conflictul se aplaneaza la varsta numita "a ratiunii".Copilul a interiorizat atunci un anumit numar de reguli.
Al doilea element: micutul are nevoie sa spuna "nu" parintilor sai pentru a se afirma ca subiect si pentru a le testa fermitatea.
Cum reactionam?
Incercand mai intai sa-I intelegem. Copilul care are o reactie insolita are intotdeauna un bun motiv de a o manifesta. "Intr-o zi ii cer lui Romeo, baiatul meu de 5 ani, sa ma insoteasca la aprozar,care este aproape de blocul unde locuim.
El refuza. Eu incep sa argumentez. El se incapataneaza pana in momentul in care imi spune: mi-e frica de vanzatorul de la aprozar", povesteste Maria, 36 de ani, mama sa.
A intelege nu inseamna a accepta totul.Fiecaruia ii revine sarcina de a fixa limitele pe care vrea sa i le impuna ingerasului sau. Dar "nu"-ul trebuie insotit de o explicatie clara.
In sfarsit, cel mai dificil este sa-i accepti reactia.
Adesea, jenati de accesul de suparare al copilului lor, parintii cauta sa-I culpabilizeze: "inceteaza sa te porti ca un bebelus! Esti ridicol cand incepi sa te manifesti asa...". Rezultatul: copilasul este inca mai nefericit: nu numai ca nu are obiectul dorit, dar mai este si mustrat! Este niai bine sa-i spuneti: "inteleg ca esti furios (oasa), dar nu pot sa procedez altfel ", sau "aici nu sunt de acord cu tine".
El va integra astfel limita, si se va simti recunoscut si respectat in emotiile sale
