Cum alegi o mașină de tuns câini potrivită pentru patrupedul tău?

  • Duminică, 7 Iunie 2020
  • Animale
  • Publicat de
Tuns Caini Tuns Caini

Vara se apropie cu pași repezi, iar plimbările în natură pe care le vei face cu patrupedul tău vor trebui să fie însoțite și de vizite mai dese la salonul canin, pentru ca blănița să îi fie toaletată și curățată corespunzător. 

Costurile unei asemenea vizite la un salon profesional sunt, însă, destul de mari, așa că îți propunem ceva nou vara asta: ce-ai spune să încerci să îi aranjezi chiar tu blănița? Ai nevoie doar de o mașină de tuns potrivită, precum cele din gama de mașini de tuns câini de la PetVet, de ceva răbdare și de un pic de îndemânare. Asta e tot!

O blăniță scurtată la timp diminuează riscul de încurcare a firelor de păr, disconfortul pe care cățelul îl resimte, precum și riscul de infestare cu purici și alți dăunători. Deci, ai toate motivele să îți toaletezi micul prieten cât mai des cu putință! 

Mașina de tuns câini: criterii pentru alegere

Alegerea unei mașini de tuns pentru animale și, în mod special, pentru tuns câini se poate dovedi o misiune destul de complicată, prin prisma multitudinii de variante disponibile în comerț. Pe https://www.petvet-shop.ro/, de exemplu, găsești o gamă foarte variată, așa că în mod sigur îți va fi greu să te decizi asupra unui model. 

În cele ce urmează îți prezentăm, așadar, câteva criterii care te vor ajuta să faci achiziția cea mai bună pentru patrupedul tău.

Alimentarea, motorul, viteza, lamele și accesoriile disponibile sunt doar câteva dintre criteriile de care trebuie să ții cont atunci când mergi la cumpărături. 

  • Alimentarea

În funcție de acest aspect, poți opta pentru o mașină cu fir și sau pentru una cu acumulatori, fiecare prezentând, evident, diverse avantaje sau dezavantaje. Un aparat cu acumulatori îți va oferi avantaje ce țin mai mult de mobilitate, dar și de eficiență: independența față de sursa de curent îți va asigura o flexibilitate mare, iar asta se va traduce printr-o flexibilitate mai mare și în ceea ce privește toaletarea unor zone mai greu accesibile. 

Dacă, dimpotrivă, preferi gama de produse pentru tuns cu fir, atunci vei beneficia de o viteză de funcționare mai mare, spre deosebire de cele cu acumulatori. Prin urmare, aceste aparate sunt indicate și pentru câinii sau chiar pisicile cu blana mai groasă, a căror toaletare se va finaliza mai repede decât dacă ai folosi modelele pe bază de acumulatori. 

  • Prețul

Dacă ești interesat de prețul pentru o mașină de tuns, atunci trebuie să știi că acesta variază în funcție de ce tip alegi, de gama de accesorii disponibile și de brandul care a produs aparatul respectiv. Dacă te vei uita pe site-ul PetVet, de exemplu, vei descoperi o multitudine de modele, cu o varietate de funcții și, prin urmare, cu prețuri foarte diferite. 

  • Motorul 

Dacă vorbim despre motor, atunci este bine ca, în acest caz, să optezi pentru unul cât mai silențios, astfel încât micul tău prieten să nu se sperie. În funcție de puterea pe care o are motorul, aparatele se împart în semi-profesionale și profesionale. Primele au, de regulă, o putere ce variază de la 10 și până la 20 W, în timp ce a doua categorie are valori mai mari, de până la 45 W. 

  • Viteza

Viteza se măsoară în rotații pe minut și este o caracteristică de care trebuie să ții seama, pentru că, în funcție de aceasta, îți poți da seama dacă aparatul respectiv va face față sau nu cantității de blană pe care vrei să o tunzi. În privința modelelor existente, ai de ales între dispozitive pentru tuns cu o singură viteză și cu viteză variabilă. Primele sunt mai puțin costisitoare, însă nu îți oferă o flexibilitate la fel de mare precum cele din a doua categorie. 

  • Lamele

Pe piață vei găsi, de regulă, mașini care utilizează lame interșanjabile și variante care folosesc lame specifice. Primele sunt mult mai ieftine și oarecum mai avantajoase, având în vedere că poți să le cuplezi cu lame de la branduri care e posibil să fie mult mai bune decât cele standard. 

Ar mai trebui să fii atent și la tăișul lamei, care este confecționat, de obicei, din ceramică, oțel inoxidabil sau materiale intermediare, care includ titan, crom, argint sau carbon. Lamele din carbon au un tăiș mai dur, cele din argint au proprietăți antibacteriene și antifungice, cele din ceramică se răcesc mai repede, iar cele din crom sunt mai rezistente la rugină. 

PetVet, mașini de tuns de calitate pentru cel mai bun prieten al tău

După ce ai aflat care sunt caracteristicile de care ar trebui să ții seama atunci când alegi acest tip de dispozitive, îți spunem și care este recomandarea noastră: PetVet. 

În magazinul online găsești produse de calitate superioară, de la producători de top, la prețuri corecte și al căror timp de livrare este foarte scurt. În plus, echipa PetVet este compusă din oameni cu o vastă experiență în domeniu, care îți stau la dispoziție oricând cu sfaturile și sugestiile necesare, care te pot ajuta să faci cea mai bună alegere pentru prietenul tău necuvântător.