În anul 1980, autoarea Ileana Vulpescu a publicat romanul „Arta conversației”, la editura Cartea Românească. Opera a ajuns rapid în atenția cititorilor, devenind bestseller înainte de anii 1989. A fost transpus pe scenă, într-un spectacol de succes și a avut parte de recunoaștere și de plan internațional, fiind tradus în maghiară și franceză. În anul 1981, autoarei i s-au oferit premiile „Ion Creangă” al Academiei Române și „Cântarea României”.
În lucrarea sa, Arta conversației, autoarea se axează pe monologul interior al protagonistei, lăsând dialogurile în plan secund, astfel încât cititorul intră în viața femeii, îi cunoaște și cele mai adânci temeri, ca mai apoi să trăiască alături de ea o experiență tulburătoare, în care fiecare obstacol depășit îi va marca evoluția. Deși opera a fost publicată în perioada comunistă, autoarea și-a păstrat obiectivismul, aducând în fața cititorilor subiecte care puteau fi greu menționate în acea perioadă.
Ileana Vulpescu o aduce în prim-plan pe Sânziana Hanganu, o femeie divorțată, de profesie medic, care își crește singură cei doi copii. Autoarea preferă o abordare diferită, ce propune o paletă de analize, atitudini umane, priviri, acțiuni în urma cărora se evidențiază viața oamenilor simpli ce au trăit în acele timpuri. Aproape pe tot parcursul romanului, se pune accentul pe trecut, pe evenimentele retrăite, situație în care nu există noțiunea de prezent, fiecare clipă fiind raportată la un trecut apropiat sau îndepărtat.
La un moment dat, Sânziana se reîntâlnește cu tatăl uneia dintre fete, moment în care se declanșează începutul monologului. Femeia începe să-și retrăiască întreaga viață, eveniment prin care Pavel ajunge să o cunoască cu adevărat și să-și răspundă la întrebările de odinioară. Avem parte de imagini haotice, amintiri din copilărie, regrete, iubiri nemărturisite și neîmplinite, amintirea mamei și a poveștii ei de viață. Femeia se remarcă prin firea caldă, sinceră și blândă, dar și prin puterea, hotărârea și determinarea ce au ajutat-o în procesul de maturizare. Educația primită și studiile făcute au fost punctul de plecare care i-au oferit stabilitate din punct de vedere social.
Parcursul protagonistei este unul presărat cu numeroase obstacole. Inițial, se îndrăgostește de scriitorul Alexandru Bujur cu care se va căsători. În scurt timp, începe să-i cunoască adevărata latură a bărbatului; moment în care realizează greșeala făcută. Bărbatul va oscila între soția sa și o altă femeie, alegând să se separe de protagonistă. Celelalte iubiri ale Sânzianei rămân în sfera imaginară. Acestea vizează regretul și momentele netrăite. În adolescență, se îndrăgostește de Daniel, bărbatul pe care îl vede ca pe un înlocuitor al tatălui biologic. Pe urmă, se îndrăgostește de doctorul Vladimirescu, medicul prezent la nașterea Mariei, iar apoi se simte atrasă de doctorul Mugur. În ciuda sentimentelor ei, principiile de viață îi rămân dominante, alegând să se îndepărteze și să nu dea curs liber emoțiilor.
Pe plan personal, femeia se rezumă la relații trecătoare, aventuri mult prea scurte, fără a avea dorința de a-și întemeia o familie. Este cinstită și rațională față de ea însăși și față de oamenii cu care interacționează; nu promite și nu așteaptă schimbări, trăindu-și viața într-un mod simplu, departe de concepții idealiste.
Ileana Vulpescu se bazează pe autoanaliza prin intermediul introspecțiilor folosite, a monologului, a schimbărilor de replici dintre personaje, cât și prin concepțiile evidențiate. Prin intermediul vieții tumultoase a Sânzianei, autoarea vorbește despre inițiative, compromisuri, eșecuri. Deși, în zilele noastre, povestea protagonistei nu pare ieșită din tipar, în vremea comunismului, o asemenea relatare nu era văzută într-o perspectivă optimistă. Ileana Vulpescu a dat dovadă de o voință de fier pentru a relata crudul adevăr din spatele unei femei singure care este nevoită să depășească orice obstacol, fără a avea opțiunea de a renunța în fața incertitudinilor.
Ileana Vulpescu debutează în revista „Familia”, în anul 1966, cu povestirea Scrisoare catre un cunoscut. În anul 1972 devine membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1991 întreaga sa activitate literară este recunoscută și i se oferă premiul „Romania Mare. În anul 2015, Ileana Vulpescu a primit un premiu din partea Fundației Dignitas, precum și trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență. În semn de recunoștință pentru întreaga activitate culturală și pentru participarea sa la redactarea lucrărilor „Dicționarul limbii române” și „Dicționarul explicativ al limbii române”, pentru proiectele realizate care au promovat imaginea pozitivă a României și pentru susținerea mediului academic, autoarei i s-a oferit titlul de Cetățean de onoare al Craiovei.
